Roadtrip: 3000 km prin Europa

Iulie. 2018

In aproape 2 saptamani am strabatut 9 tari. In tot acest timp, masina a devenit a doua noastra casa. De data asta suntem un grup mai mare, de 14 persoane. Am plecat cu 2 masini mici si o duba, din Targu Mures. (cu putin ghionion pentru ca cu o zi inainte una din masini a avut un accident si a trebuit inlocuita)

Pentru unii din membrii gastii, inclusiv pentru mine, planul era sa stea doar o saptamana, urmand ca din Sarajevo sa o ia inapoi spre casa. Pentru mine motivul era lucrarea de licenta care imi atarna ca un bolovan deasupra capului, nu ma apucasem de ea si nici macar nu stiam cum ar fi trebuit sa arate. Nu imi inchipuiam ca imi va fi usor deloc.

In orice caz, am fost convinsa sa raman pana la final, am acceptat riscul ca s-ar putea sa trebuiasca sa lucrez noptile apoi ca sa pot termina lucrarea, dar a fost cea mai buna decizie pe care puteam sa o iau.

Serbia. BELGRAD

Dam o tura de oras, iar spre seara urcam in parcul Kalemegdan de unde se vede foarte fain si orasul, dar si apusul. Ne loveste foamea si mergem sa cautam ceva mancare locala – pljeskavica – un fel de mancare asemanator hamburgerului, dar traditional sarbesc. Sincera sa fiu am niste indoieli ca am gasit-o pe cea mai buna din oras.

Cazarea e gasita pe Airbnb si e o casa mai mare, cu curte interioara si cateva camere sau apartamente. Avem bucatarie, baie, etc. In general pe noapte am platit aproximativ la 50-80 de lei/pers.

Croatia. ZAGREB

Bineinteles ca dupa ce ne plimbam putin pe strazi, grupul se imparte in 2. Noi ne cocotam iar spre un viewpoint de unde se vede orasul, ceilalti mananca cel mai bun burger din viata lor. Vizitam si Museum of Broken Relationships.

Spre seara ne prinde semifinala campionatului mondial de fotbal Croatia – Anglia pe care o urmarim la o bere in barul de la parterul hostelului unde suntem cazati (Taban Hostel). O atmosfera incredibila in care stam cu sufletul la gura iar in final Croatia castiga. Asta inseamna ca petrecem.

Dimineata dupa ce ne bem cafeaua oferita de hostel, plecam mai departe spre Plitvice National Parc. Sincer nu stiam la ce sa ma astept, dar am dat de un parc urias, cu multe cascade, lacuri cu apa de un albastru foarte intens. Ne-am plimbat cu o barcuta, am hoinarit pe poteci si am fost ciupita de o gasca 🙂

Cand ne terminam turul de relaxare ne urcam din nou in masini si dupamasa ajungem in ZADAR.

Croatia. ZADAR

Ne cazam intr-o vila, gasita tot pe Airbnb si mergem la o plimbare spre plaja. Ajungem la tarm tocmai cand aproape apune soarele si e asa o energie faina, suntem toti foarte fericiti. Abia asteptam sa facem o baie, asa ca ne asezam pe un petec de plaja. Bineinteles ca cineva se taie intr-o scoica in primele 15 minute, deci e foarte recomandat sa ai papuci pentru apa. Nu doar pentru taieturi, dar si pentru ca plajele sunt practic alcatuite din pietre si e mult mai comod sa ai ceva in picioare.

Seara am cautat ceva de mancare, ne-am plimbat pe strazile pietruite si ne-am intors spre cazare.

Teoretic dimineata trebuia sa plecam mai departe, dar datorita unei defectiuni la cheia unei masini – a fost aruncata de pe balcon si i s-a pierdut cipul – am dat o fuga si pana la Sea Organ. La intalnirea falezei cu marea, sunt construite niste tuburi asa inca atunci cand valurile le lovesc se produc sunete asemanatoare celor de la orga. E frumos si are un farmec special, dar la putin timp dupa ce am ajuns un domn a inceput sa taie iarba, sunetul masinii sale acoperind cam tot ce se putea.

Croatia. DUGI RAT

Cand masina e reparata plecam spre DUGI RAT si ajungem pe la amiaza. Deoarece am gasit mai greu cazare in zona asta, si cea mai acceptabila era pentru 12 persoane, 2 persoane au trebuit sa astepte pana cand ceilalti au facut check in-ul. Nu facem asta in general, dar in aceasta situatie chiar nu am avut alta varianta. Locuri pentru dormit erau suficiente.

Aici putem spune ca avem plaja noastra privata deoarece, in majoritatea timpului suntem doar noi. Apa e incredibil de curata.

Cu toate astea nu trece mult timp pana cand un alt membru al grupului calca pe un arici de mare :). Cat timp pacientul este incurajat cu gin, incercam sa-i scoatem tepii din deget cu penseta.

Tocmai din cauza faptului ca nu prea sunt turisti in zona asta, noaptea, mai mult ca o provocare, am decis sa incercam si skinny dipping-ul. Eu nu intrasem niciodata in mare noaptea, aveam cumva o frica de asta, de creaturi care traiesc in apa si pe care nu le poti vedea, dar am facut-o si pe asta.

Aici ne-am petrecut 2 nopti dupa care am plecam mai departe spre OMIS. Aici am avut cea mai spectaculoasa cazare.

Croatia. OMIS

In seara cand eram in Omis a fost si finala campionatului modial, Croatia juca contra Frantei. Croatii erau pregatiti de sarbatoare, asa ca chiar daca echipa lor a pierdut, tot am iesit cu ei pe strazi. Toata lumea era implicata in sarbatoare: pompierii isi scosesera masinile si faceau zgomot, oamenii aveau tot felul de fumigene alb/rosii, cantau si dansau. Bineinteles ca ne asortasem si noi cu echipament potrivit. Experienta cred ca a fost de genul – o data in viata – am fost la locul potrivit in momentul potrivit.

Singurul inconvenient a fost faptul ca strazile s-au blocat, pentru o vreme nu am mai putut circula, asa ca ne-am indreptat spre o plaja unde ne-am petrecut restul dupamesei.

Am urcat si intr-un turn dintr-o cetate, observ ca am obsesia asta pentru locuri inalte in fiecare oras. Se vede foarte frumos totul si in plus te poti orienta mai bine dupa aceea cand stii unde sunt situate toate.

Am gasit un magazin cu tot felul de sticle si sticlute cu design unic, pline cu lichior-uri din toate fructele posibile si rachiu. Vanzatoare ne-a si dat sa gustam din toate. Am si cumparat multe ca suvenir pentru cei de acasa.

Am gustat tot felul de fructe de mare desi eu nu sunt cea mai mare adepta a lor, daca tot am fost pe acolo am preferat sa mancam preparate locale.

Bosnia. SARAJEVO

Si acum spre SARAJEVO. Cand ajungi aici zici ca ai aterizat la Istanbul. Desi nu am fost niciodata, exact asa imi imaginez ca este.

Aici ne-a prins si ploaia, nu am putut sa ne plimbam foarte mult, ne-am retras intr-un mic restaurant de familie, in care eram doar noi, proprietearul era foarte fericit de clienti si ne-a lasat sa facem noi atmosfera, sa punem muzica si sa ne simtim bine.

Partea proasta e ca aici am dat-o in bara cu Booking-ul de data asta, in sensul ca nu era deloc ceea ce rezervasem. Ni s-a spus ca nu mai au locuri, dar ne duc altundeva. Am ajuns intr-o cladire cu multe camere, baie comuna, care nu arata foarte bine. Macar stam aici doar o noapte.

Teoretic asta ar fi fost seara in care ar fi trebuit sa ma decid daca mai raman sau plec spre casa cu ceilalti in ziua urmatoare. Licenta imi statea pe creier, nici bani nu mai aveam, asta era anul in care stabilisem in sfarsit ca ajung si la Folk You, dar parca voiam totusi sa si raman.

Clar am o problema cu luatul deciziilor, si m-am stresat foarte mult, ca in final, DUPA ce am pornit spre casa, sa stiu ca vreau de fapt sa raman. Ca noroc ca cineva a raspuns la telefon si am fost recuperata de grupul care isi continua calatoria.

Muntenegru. BUDVA

Dupa ce am bifat si Bosnia, tara cara m-a impresionat cel mai mult, tocmai pentru ca nu aveam prea mari asteptari, a fost Muntenegru. Asadar, spre BUDVA.

Orasul vechi e splendid, o cetate cu poteci din piatra, pe alocuri terase sau mici restaurante.

Cazarea a fost si ea ireprosabila aici, tot Airbnb.

Pe toate vederile erau poze cu statuia unei balerine, o statuie faimoasa in oras. Din aceasta cauza am vrut sa o vedem si noi. Am hoinarit mult pe strazi, am intrebat oamenii care nu intelegeau ce vrem de la ei ca intr-un final, sa o gasim ascunsa la capatul unei poteci inguste.

Albania. TIRANA

In Albania am dat de un trafic infernal, pe sosea erau 3 benzi, dar se circula pe 5. Trebuia sa ai grija foarte mare sa nu lovesti alte masini, pentru ca nu se respecta nici o regula. Pe drumuri mai neumblate, oamenii isi uscau diferite plante pe benzile soselelelor.

Grecia. SALONIC

Aici sincer marea si plaja sunt ca si cele de pe litoralul romanesc, nu am fost pe cine stie ce insule cu apa cristalina. Dar cazarea… asta a facut toti banii. Am inchiariat o vila, in varful unui deal, cu priveliste, cu curte mare, cu hamace pe terasa. Aici am ramas 3 nopti si sunt convinsa ca nu le vom uita prea curand.

Evident ca iar am cautat un loc unde sa ne cocotam si de data asta a fost The White Tower.

Macedonia. SKOPJE

Incet, incet parasim si locul asta frumos, si pornim motoarele spre SKOPJE – un alt oras despre care nu aveam prea mari asteptari, dar care ne impresioneaza cu centrul sau impecabil. Totul pare renovat de curand, cu statui si fantani arteziene gigantice. Curatenie, terase multe, poduri si cladiri aurite.

Desi zona centrala si alte cateva stradute sunt foarte frumoase, e totusi un contrast foarte mare intre ele si alte zone ale orasului lasat parca in paragina, cu cladiri neterminate si strazi nu foarte curate.

Bulgaria. SOFIA

Ultima oprire inainte de a intra in tara.

Desi suntem responsabili si trimitem mesaj pentru parcare, cand ne intoarcem la masina avem roata blocata si amenda in parbriz. E drept ca n-am primit mesaj de confirmare, dar nu aveam de unde lua tichete de parcare. Am mizat pe noroc si nu a fost de partea noastra.

Leave a comment

Design a site like this with WordPress.com
Get started